Invitație la spectacol – Susține-i și tu pe copilașii bolnavi de cancer! (9 noiembrie)

Astăzi vă scriu pentru a vă invita la un spectacol inedit, organizat de copii pentru copii! Este vorba de copiii supradotați de la IRSCA Gifted Education, care împreună cu micuții de la grădinița Gifted International au decis să organizeze acest eveniment special în sprijinul copilașilor bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic Fundeni.

Spectacolul va avea loc vineri, 9 noiembrie, chiar în cadrul institutului oncologic, în sala amfitreatu, incepând cu ora 17 și va include muzică, montaj literar și dramatic, toate realizate cu drag pentru copiii care duc o luptă grea cu cancerul. Micuții de la Fundeni ne oferă tuturor o lecție de curaj, fiecare dintre ei luptând zilnic cu suferința pe care această boală o aduce în viețile lor. Copilăria lor este petrecută de multe ori în spital, între aceiași pereți ai unor saloane care ascund o luptă greu de descris în cuvinte.

Asociația PAVEL este cea care le alină suferințele acestor copilași, susținându-i cu tot ceea ce au nevoie și încercând să le aducă bucurii pe timpul internării în spital. Voluntarii asociației sunt oameni minunați, care se dedică acestor micuți cu tot sufletul și care dăruiesc multe ore din timpul lor pentru a aduce fericire în viețile acestor copii.

Acest spectacol este o ocazie perfectă pentru a ne arăta sprijinul pentru copiii care luptă cu cancerul și pentru a susține inițiativele asociației PAVEL. Vă invit cu drag să participați, să fim împreună acolo, pentru a fi alături de acești micuți!

Chiar dacă nu puteți participa la eveniment vă puteți arăta susținerea prin donații în contul asociației PAVEL. Fiecare dintre sumele depuse de voi va fi folosită pentru a face copilăria mai frumoasă acestor copilași și a-i ajuta să învingă cancerul și să se facă bine! Donații se pot face sunând la numărul 0900.900.082 (tarif 5 euro/apel, disponibil numai în rețeaua Romtelecom) sau direct în contul RO81 BPOS 7100 3031 332R OL01, deschis la Bancpost pe numele asociației. Orice donație este un dar pentru vindecarea unui copil!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s