La mulți ani, dragă Sara!

Astăzi micuța Sara împlinește un anișor, așa că în această zi specială toate gândurile mele bune se îndreaptă către ea. Sara este o fetiță minunată, care te impresionează cu ochii ei superbi, mari și albaștri. În privirea ei poți citi inocența copilăriei și bucuria aceea sinceră pe care doar copiii ți-o pot transmite.

„Când Dumnezeu a creat îngerii a creat unul mai special”… așa a început mesajul mamei Sarei, prin care am aflat pentru prima dată povestea acestei micuțe. Iar de atunci mereu când mă gândesc la Sara exact așa mi-o imaginez, ca un îngeraș cu o aripioară frântă. Cu ajutorul celor din jur știu însă că Sara poate avea șansa de a avea două mânuțe, așa că de ziua ei îi doresc din tot sufletul să întâlnească acei oameni minunați care să o susțină și să o ajute să își îndeplinească acest vis.

La mulți ani, dragă Sara! Să fii sănătoasă și să ai parte de o copilărie plină de fericire!

p.s. Toți cei care doresc să o ajute pe Sara pot să îi aducă bucurie de Crăciun, cu o donație care să îi fie de ajutor pentru a strânge banii de care are nevoie. (detalii aici)

3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s