Micuța Romina are nevoie urgent de ajutor pentru a învinge leucemia!

La doar cinci ani Romina duce o luptă grea pentru a se face bine, iar viața ei de copil s-a schimbat definitiv după ce a primit vestea unui diagnostic neașteptat. Acum trei săptămâni părinții Rominei au aflat că micuța lor suferă de leucemie acută limfoblastică, iar de atunci au făcut tot ce le-a stat în putere să găsească cea mai bună cale de a-și vindeca fetița.

rf2

După ce medicii  de la Spitalul Sf. Maria din Iași au descoperit boala, micuța a plecat la clinica Bambino Gesu din Italia, unde șansele de vindecare sunt mari dacă vor reuși să obțină banii necesari pentru tratamente. Din păcate părinții nu au reușit să obțină formularul E112 înainte de plecare, așa că sunt nevoiți să acopere singuri costurile. Pentru a se vindeca Romina are însă nevoie de 20.000 euro, o sumă mult prea mare pentru familia ei. Așa că singura ei șansă sunt acum oamenii cu suflet mare care o pot sprijini prin donații în conturile deschise de părinții ei.

În urmă cu doar o lună viața Rominei era la fel ca a oricărui copilaș de vârsta ei, mergea la grădiniță în Botoșani, orașul ei natal, se juca împreună cu ceilalți copii, dar acum totul s-a schimbat și ea trebuie să ducă cea mai grea luptă pentru viața ei. Fiecare dintre noi o poate ajuta, cu un gest de susținere: o donație, o încurajare pentru părinții ei, un sfat pentru ca ea să poată urma tratamentele de care are nevoie. Pentru micuța Romina orice sprijin contează în aceste momente și cel mai important părinții ei trebuie să știe că nu sunt singuri în această încercare.

rf1

Oricine dorește să o ajute pe Romina poate face donații în conturile deschise de mama ei, Ionela Podovei, la Banca Transilvania: RO09BTRL00701201703403XX (lei) și RO55BTRL00704201703403XX (euro). De asemenea o puteți contacta pe mama ei la numărul de telefon 0756462441, iar pe Romina o puteți susține și pe pagina ei de Facebook, aici. Dacă doriți să vedeți actele medicale ale micuței vă rog să mă anunțați și vi le pot transmite pe email, le-am primit deja de la educatoarea Rominei și vi le pot pune oricând la dispoziție.

UPDATE 04.01: Numărul de telefon al mamei Rominei pe care îl folosește din Italia este 00393271379334, la acest număr o puteți contacta în perioada cât va sta acolo.

Vă rog să nu rămâneți indiferenți la povestea acestui copil, Romina este la început de viață și cu sprijinul vostru va putea învinge această boală și se va putea bucura în continuare de copilărie. Știu că oamenii pot face minuni atunci când luptă împreună pentru o cauză și sper ca această minune să se întâmple și pentru acestă fetiță. Fiți alături de Romina, are mare nevoie de voi.

rf3

Anunțuri

5 păreri la “Micuța Romina are nevoie urgent de ajutor pentru a învinge leucemia!

  1. Pingback: Micuta Romina Podovei are nevoie urgenta de ajutor pentru a invinge leucemia! « Binefacere.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s