Mai credeți în minuni? Cosmin are doar 5 zile în care poate spera la minunea care să îi împlinească visul

Știu că oamenii pot face minuni, am simțit asta de atâtea ori și cred cu tărie în puterea imensă pe care o are implicarea oamenilor pentru a schimba vieți. Acum micuțul Cosmin este cel care are nevoie de acea speranță, de acel sprijin care să îl ajute să meargă mai departe. Și are doar 5 zile la dispoziție pentru a-și împlini un vis.

Despre Cosmin am mai scris în timpul campaniei de Crăciun, este un băiețel de doar șase anișori, pentru care viața a însemnat până acum doar suferință datorită  bolii pe care o are încă de la naștere, tetrapareza spastică. Părinții încearcă de mult timp să îl ducă în Macedonia pentru a face terapia ABR care să îl ajute să se recupereze, dar din păcate nu au reușit să strângă banii necesari. Acum a apărut o nouă șansă în viața lui, pentru că Asociația Copii Suflete Speranțe a reușit să aducă această terapie în țara noastră (detalii aici), iar până pe 10 ianuarie părinții își pot înscrie copilașii în acest program. Este o șansă unică de care Cosmin are atât de multă nevoie!

Costul acestei terapii este de 1.800 euro, iar părinții lui trebuie să strângă urgent acești bănuți de care depinde includerea micuțului în programul de recuperare. Mai sunt doar 5 zile, atât de puțin timp, iar părinții mai au nevoie de 6.500 lei, o sumă care acum le pare imposibil de strâns într-un timp atât de scurt. După atâția ani de eforturi Cosmin se află aproape de împlinirea unui vis, dar pentru asta are nevoie de sprijinul celor din jur.

În aceste momente sprijinul oamenilor este singurul care poate aduce o nouă șansă în viața lui Cosmin și vă rog tare mult să fiți voi cei care îi împliniți visul. Gândiți-vă că fiecare donație înseamnă o șansă în plus, așa că vă rog să faceți un drum până la bancă și să îl ajutați pe Cosmin, să îi dăruiți speranță. Știu că este o luptă contra cronometru, dar sper ca voi, cei care citiți aceste rânduri, să dovediți încă o dată că împreună putem reuși să aducem o minune în viața unui copilaș.

Donațiile se pot face în contul RO07 UGBI 0000 1220 0307 5RON (în lei, titular cont Radu Alina Mirabela, deschis la Garanti Bank). Toate informațiile despre Cosmin le puteți găsi pe blogul lui: cosmin-marian.blogspot.com. De asemenea se pot face donații în euro și prin PayPal, detaliile se găsesc tot pe blogul lui.

Acesta este mesajul mamei lui Cosmin către toți cei care îi pot ajuta: ”Fiecare copil merită şansa să poată merge, să poată să stea în funduleţ, să rostogolească o minge, să alerge. Chiar şi copiii cu tetrapareza spastica merită şansa de a fi copii! Ei, care au stat ani de zile doar pe spate sau ridicaţi în fun…duleţ de părinţi, sprijiniţi, ei care au rostogolit mingea doar cu privirea de atâtea şi atâtea ori, ei ştiu cel mai mult ce înseamnă să îţi doreşti să faci PRIMII PAŞI! Cosmin Marian merita sansa la o copilarie frumoasa..de aceea va rog,va implor ,ajutati-ma sa strang banii necesari adica 1800 de euro pentru a putea incepe si noi terapia ABR!!! Va multumesc din suflet! O mamica disperata”.

Dacă mai credeți în minuni, acum este momentul să faceți acel gest care să îndeplinească visul unui copil.

cosmin3

Anunțuri

30 de păreri la “Mai credeți în minuni? Cosmin are doar 5 zile în care poate spera la minunea care să îi împlinească visul

  1. donatiile au inceput sa apara avem 600 de lei multumim din suflet tuturor si mai ales tie Piticule!sunt sigura ca vom reusi si vom incepe si noi aceasta terapie pe 12 ianuarie!

  2. Astazi ni s-a mai confirmat o donatie de 500 de lei din partea unei mamici cu e fetita ca si Cosmin,multumim din suflet Cati Uzea,pupam pe Raisa si va dorim multa sanatate si putere de munca cu Raisa in continuare!Sa auzim numai de rezultate bune din partea „copilasilor speciali”!

  3. Doamne Ajuta mai am inca o confirmare de 450 de lei in contul Asociatiei Copii Suflete Sperante,multumim din suflet ca ma ajutati sa-mi indeplinesc visul de a incepe terapia ABR cu Cosmin!Deci mai avem nevoie de 4950 de lei!

    • Ma bucur tare mult pentru fiecare donatie, sper ca de ziua lui Cosmin sa i se poata implini acest vis. Sa dea Dumnezeu sa ne auzim doar cu vesti bune!

  4. …buna dimineata!…care este situatia la aceasta ora privind donatiile facute pentru Cosmin?…am fost intrebata aseara de o mamica ce a facut o donatie!…

    • Pe site-ul Asociatiei Copii Suflete Sperante (www.copiisuflete.ro) au mai intrat on line 2 donatii de cate 50 lei.
      Cosmin mai are nevoie de 4270 lei. Ma rog sa poata strange suma pana joi seara!

    • Multumim din suflet tuturor! Nici nu stiti cata bucurie ati adus in sufletul meu cu sprijinul pe care i l-ati oferit lui Cosmin! Minunile exista si asta datorita voua!

  5. http://www.andreistefan.eu Recuperarea este vitala pentru el!

    Pentru cei care vor sa ii fie alaturi lui Andrei in a face progrese in recuperarea sa, pe numele mamei, Tudorache Veronica, la banca BRD , sucursala Buftea, s-a deschis contul:

    -in lei: RO04BRDE445SV67033864450

    Pe numele fiului, Tudorache Andrei Stefan, la BCR, sucursala Buftea, contul:

    -in lei:RO85RNCB0591120449750001

    Pe numele tatalui, Tudorache Nicolae Petrisor, la Raiffeisen Bank, sucursala Buftea, contul:

    -in euro: RO30RZBR0000060010136644

  6. Cine poate ajunge maine la Palatul Parlamentului? Doresc sa donez si eu 500 de lei, dar nu am cont si nici la banca nu pot ajunge sub nicio forma, insa am banii la birou, pusi deoparte pentru Cosmin. Daca vine cineva pana in ora 12.00 cel tarziu, anuntati-ma, va rog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s