Sistemul de adopții la momentul bilanțului

Am scris acum ceva timp despre noua lege a adopțiilor și schimbările pe care aceasta le-a adus pentru copilașii abandonați și pentru cei care își doresc să le ofere o familie. Mă întrebam atunci ce efecte va avea această lege și dacă la momentul bilanțului se va ajunge la concluzia că a fost o inițiativă cu rezultate pozitive sau din contră.

Părerile au fost mereu împărțite, unii vedeau legea ca un pas înainte, alții acuzau numeroasele piedici birocratice puse în calea celor care doreau să adopte un copil. Acum putem vorbi despre primele statistici făcute publice de autorități, așa că fără a trage nici un fel de concluzii vă prezint datele care reflectă rezultatele obținute în ultimul an.

Datele de mai jos se referă la perioada 1 ianuarie – 16 noiembrie 2012 și au fost publicate de către Oficiul Român pentru Adopții. Voi include aici doar câteva date pe scurt, pentru o imagine de ansamblu a modului în care a lucrat sistemul de adopții anul trecut.

– 1.222 de familii atestate, majoritatea interesate de copii cu vârste de până la 5 ani

– cele mai multe persoane interesate să adopte un copil au vârste între 36-40 ani

– 711 copii au fost adoptați în această perioadă

– pentru 977 copii a fost deschisă procedura de adopție în aceste luni

adoptii1

adoptii2

Rapoartele detaliate le puteți găsi aici și aici. Dacă ne gândim că în țara noastră sunt mii de copii abandonați aș putea spune că numărul de 711 adopții de anul trecut este mult sub așteptările pe care oamenii le-au investit în noua lege. Pot doar să sper că ceva se va schimba și că poate la următorul raport cifrele vor arăta mai bine. Ar fi mare nevoie de asta, pentru toți micuții care își doresc o familie și pentru toți cei dornici să aibă un copil care să le schimbe viața cu adevărat.

adoptii3

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s