De 1 iunie poţi aduce bucurie unui copilaş! Donează pentru un zâmbet!

Vă mai amintiţi de voluntarii minunaţi care s-au ocupat de micuţii abandonaţi în spitalul din Iaşi şi care prin lupta lor au reuşit să le schimbe viaţa? Anca Crăciun a fost cea care a descoperit povestea impresionantă de la care a început totul, iar împreună cu alţi voluntari cu suflet mare a făcut tot posibilul pentru a le dărui copilaşilor şansa la o copilărie fericită.

Campania de atunci a fost plină de greutăţi, dar important este că ei nu au renunţat, iar când misiunea lor acolo s-a încheiat au decis că vor să ajute în continuare, tot mai mulţi copii. Aşa a apărut în urmă cu câteva luni asociaţia Speranţă pentru îngeraşi, care îşi doreşte să sprijine cît mai mulţi micuţi care duc o viaţă grea. Dar pentru a reuşi ei au nevoie de susţinerea noastră.

Aşa că vă rog să îi sprijiniţi ăn acţiunile lor, cea mai recentă campanie a lor fiind cea pentru yiua de 1 iunie, când işi doresc să aducă bucurie unor copii oferind premii la 300 de copii talentati ocrotiţi în centrele de plasament ce vor susţine un spectacol, vineri, 31 mai la Ateneul Tatarasi, spectacol intitulat :”Miracolul Copilăriei”. Acest eveniment este organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași avand ca partener şi sponsor principal Asociaţia Speranţă pentru îngeraşi. Planul este realizarea unor pachete cuciocolata Milka, napolitana Je mare, suc Cappy şi o carte. A doua zi pe 1 iunie la ora 11 asociaţia va susşine câţiva băieţi talentaţi din centrele de plasament care vor juca un meci amical cu CSM Iaşi juniori. Baietii au pana in 14 ani si au nevoie de echipament pentru a putea juca în continuare în această echipă. Un astfel de cadou ar fi o mare bucurie pentru ei, aşa că orice sprijin este important pentru ca această campanie să fie dusă la capăt cu bine.

Donaţiile se pot face în contul asociaţiei menţionat în afişul de mai jos – lei RO05 RNCB 0175 1319 2682 0001 şi euro RO75 RNCB 0175 1319 2682 0002. De asemenea pe membrii asociaţiei îi puteţi găsi pe grupul de pe Facebook, unde ei povestesc des despre acţiunile pe care le desfăşoară. Dacă vreţi să faceţi o faptă bună pentru aceşti copii care merită din plin o bucurie vă rog să sprijiniţi această asociaţiei cu o donaţie în contul lor. Ştiu că până la sfârşitul săptămânii mai este puţin timp, dar chiar dacă donaţia voastră va ajunge puţin mai târziu sunt sigură că va fi folosită cu folos de cei de la asociaţie pentru a ajuta alţi micuţi. Susţinerea voastră contează! De 1 iunie puteţi face un cadou frumos unui copil care are parte mult prea rar de bucuriile copilăriei.

campanieiunie

2 păreri la “De 1 iunie poţi aduce bucurie unui copilaş! Donează pentru un zâmbet!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s