Despre renuntare

Iata ca a trecut  foarte mult timp de cand nu am mai scris pe blog si imi doream mult sa apuc sa scriu cateva ganduri celor care citesc acest blog si pagina de Facebook, iar acum am decis sa nu mai aman momentul.

In primul rand as vrea sa le multumesc tuturor celor care mi-au scris in ultimele doua luni, care mi-au transmis mesaje frumoase pe care le-am apreciat enorm. Este tare frumos sa observ ca oameni care mi-au devenit dragi, dintre care pe unii nici nu am avut prilejul de a-i cunoaste personal, s-au gandit la mine si au vrut sa afle ce mai fac.

Am ales sa scriu acum pe blog din dorinta de a explica macar partial decizia de a „disparea” pentru un timp din mediul online. Aceasta hotarare a aparut din mai multe motive, unele personale legate de schimbari care au aparut in viata mea, altele legate de dezamagiri pe care le-am simtit din partea unor oameni de la care nu ma asteptam. Pentru ca niciodata nu am vorbit despre viata privata nu o voi face nici de aceasta data, dar vreau doar ca oamenii care mi-au transmis mesaje in tot acest timp sa imi inteleaga decizia de a ma retrage partial din multe din activitatile de care ma ocupam pana acum.

Pentru mine este o renuntare, pentru ca niciodata nu as vrea sa fac lucrurile doar cu jumatate de masura, niciodata nu as putea sa ma implic doar partial in proiecte umanitare si niciodata nu as vrea sa tradez increderea unor oameni care au nevoie de ajutor. Pe blog si pe Facebook voi mai scrie atunci cand voi afla despre un copilas care se afla intr-o situatie dificila pentru ca stiu cat de mult conteaza ca aceste cazuri sa fie cunoscute, dar in rest de pagina Piticul se va ocupa altcineva cu la fel de mult drag.

Aceasta hotarare de a renunta nu inseamna ca voi fi departe de micutii ale caror povesti le-am cunoscut de-a lungul timpului, pentru ca mi-ar fi imposibil sa uit de ei, ci doar ca voi fi alaturi de ei „din umbra” de fiecare data cand voi putea. Sunt bucuroasa ca am cunoscut atat de multi oameni minunati, copii curajosi si mame luptatoare, care au contribuit cu cate putin la omul care sunt acum si carora le sunt recunoscatoare.

Poate ca hotararea de a lipsi de acum incolo din spatiul atat de vizibil al internetului va fi mai greu de inteles pentru cei care m-au cunoscut doar astfel, prin intermediul mediului online, dar sper ca fiecare dintre cei care mi-au scris in acest timp sa respecte aceasta decizie si sa ma inteleaga, pentru ca uneori deciziile pe care le luam in viata depind de factori care nu tin de noi. Pentru ca mi-ar fi imposibil sa fac lucrurile doar pe jumatate, prefer sa stau deoparte pana in momentul cand viata imi va permite din nou sa ma implic total in proiectele dragi pe care le-am desfasurat pana acum.

Perioada aceasta in care am putut sa ma implic in diferite povesti de viata a fost plina de emotie, cu multe satisfactii, dar si cu multe momente triste, a fost o perioada care m-a schimbat definitiv si probabil m-a ajutat sa vad ce este cu adevarat important in viata si pentru ce merita sa luptam. Va multumesc tuturor celor care mi-ati devenit prieteni in acest timp, chiar daca doar de la distanta, sper sa respectati hotararea mea si sa intelegeti motivele pentru care nu voi raspunde la mesaje in perioada urmatoare. Va multumesc ca ati aparut in viata mea si sa stiti ca din umbra voi fi in continuare alaturi de voi, macar cu un gand bun trimis cu drag din fata calculatorului.

Image

Anunțuri

O părere la “Despre renuntare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s